Granitele României de astazi includ o mare parte din teritoriul statului antic Dacia. În vremea lui Burebista, aceasta cuprindea si vaste teritorii la sudul Dunarii, la rasarit de Nistru si vest de Tisai. Sub regele dac Decebal, Dacia era deja în mare parte cucerita de romani, care aveau control asupra teritoriilor de la sud de Dunare (Moesia si Dardania), asupra Panoniei (între Tisa si Alpi) si asupra regiunii sudice dintre cursul inferior al Prutului si Marea Azov. Dacia lui Decebal a fost si ea în mare parte ocupata de catre Imperiul Roman în anul 106 (împaratul Traian) care ulterior s-a retras din Dacia nord-dunareana in perioada 271-275 (sub împaratul Aurelian). În acea perioada, numele Dacia a continuat sa se foloseasca pentru doua provincii romane sud-dunarene (din Serbia si Bulgaria de astazi), dar si pentru teritoriul de la nord de Dunare. În acelasi timp, pentru regiunea dintre Marea Adriatica, Marea Neagra, Marea Marmara si Marea Egee se încetatenea termenul de "Romania", de la care vine si numele actual de România.

Nicolae Iorga, pe baza izvoarelor istorice studiate intreaga viata, concluzioneaza în "Istoria românilor", publicata în parte postum, ca poporul român s-a format "între Carpatii beskizi si Pelopones si de la Marea Adriatica la Marea Neagra." Aceasta constatare este facuta si de P. P. Panaitescu, Silviu Dragomir si altii, cu formula etnografica "românii sunt urmasii traco-ilirilor romanizati". Parintele Dumitru Staniloaie observa ca romanizarea - subiectul unor dezbateri vaste - s-a realizat în primul rând prin Crestinarea traco-ilirilor, proces care determina si romanizarea si deschidea calea catre o latinizare adevarata si pentru cei din apropierea comunitatilor crestine.

Invazia slava din sec. VII va avea doua efecte devastatoare pentru români. Întâi, va permite grecilor sa transforme Romania în Imperiu romaic, adica grecesc (prin termenul de romaic se arata continuitatea prin greci a Imperiului roman). Apoi va separa pe românii din sudul Haemus-ului (Muntii Balcani), de cei din nord. Separarea va cunoaste o serie de întreruperi si miscari de unificare, ca cea a Asanestilor (sec. XII-XIII), fara a putea fi însa împiedicata pâna la capat. Românii sudici - aromânii - vor ramâne separati de cei nordici. Alte ramuri ale poporului român - românii din Dalmatia si Istria, cei din Crimeea, Zaporojia si Caucaz - vor disparea si ele, total sau aproape total, în decursul istoriei.

În Evul Mediu, populatia de pe teritoriul actual al României traia în trei principate distincte: Tara Româneasca, Moldova si Transilvania. In secolul 18, primele doua (Moldova 1711, Tara Romaneasca 1716) au fost vasale Imperiului Otoman, dar aveau autonomie interna, perioada cunoscuta ca perioada domnitorilor fanarioti. Transilvania apartinea Ungariei, apoi Imperiului Otoman, apoi Imperiului Austro-Ungar, dar având de asemenea o autonomie larga.

Statul român modern a fost creat prin unirea dintre principatele Moldovei si Tarii Românesti, în anul 1859, odata cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor în ambele state . Acesta a fost nevoit sa abdice în anul 1866 de catre o larga coalitie a partidelor vremii, denumita si Monstruoasa Coalitie, datorita orientarilor politice diferite ale membrilor sai, care au reactionat astfel fata de manifestarile autoritare ale domnitorului. Dupa înlaturarea lui Alexandru Ioan Cuza, conducerea tarii a fost asigurata de o Locotenenta Domneasca, aceasta fiind indirect responsabila pentru perpetuarea Unirii. Aceasta nu fusese garantata decât pe parcursul domniei lui Cuza, momentul fiind depasit de introducerea unei case domnitoare straine, de Hohenzollern-Sinmaringen din ramura catolica: din 1881, regi. România a devenit independenta în urma participarii la razboiul ruso-turc din 1877-1878.

Tara îsi va mari teritoriul ca urmare a celui de-al doilea razboi balcanic, când în urma Pacii de la Bucuresti (1913) se obtine Cadrilaterul si a Primului Razboi Mondial, când Transilvania, Bucovina si Basarabia sunt obtinute, în cea mai mare parte, prin aplicarea politicii "autodeterminarii natiunilor" (principiile wilsoniene, cu initiative locale si plebiscite), dar având ocazional aspectul unor campanii militare (1918-1919).

Basarabia, Bucovina de nord si Tinutul Herta au fost încorporate Uniunii Sovietice în 1940, recuperate în anul 1941 si apoi din nou încorporate în Uniunea Sovietica în anul 1944, iar astazi se afla în componenta Republicii Moldova si a Ucrainei. În anul 1940, Cadrilaterul a fost restituit Bulgariei.

Dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, România va deveni o tara comunista sub influenta Uniunii Sovietice - contracarata, dupa cca. 1965, de o varianta autohtona de regim comunist, ocazional, în probleme de politica externa, în opozitie cu URSS. Regimul a ramas îndepartat de orice alta tentativa de reforma interna, întorcându-se la abordari dogmatice autoritare, cu manifestari represive, pe masura ce era confruntat cu politicile de Perestroika. În decembrie 1989, la capatul unei serii de evenimente sângeroase, edificiul politic comunist s-a prabusit.

Numele tarii a fost Republica Populara România (RPR, 1947-1965) si Republica Socialista România, (RSR, 1965-1989). Numele actual, România, dateaza din 1989.

Dupa încheierea Razboiului rece în 1989, România si-a îmbunatatit relatiile cu Europa, a aderat la OTAN în 2004 si este într-un stadiu avansat al integrarii europene. Tratatul de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana a fost semnat de reprezentantii statelor membre si cei ai tarilor aderente în Luxemburg, la Abatia Neumünster, pe 25 aprilie 2005, urmând sa intre în vigoare la 1 ianuarie 2007. Procesul de ratificare al Tratatului de aderare este în plina desfasurare în parlamentele tarilor membre.


Sefii de stat ai României (începând cu Unirea din 1859):


Principatele Unite/Principatul România

Alexandru Ioan Cuza Principe al Principatelor Unite/României 24 ianuarie 1859 - 11 februarie 1866
Locotenenta Domneasca 11 februarie 1866 - 10 mai 1866
Carol I Principe al României 10 mai 1866 - 10 mai 1881

Regatul României

Carol I Rege al României 10 mai 1881 - 27 septembrie 1914
Ferdinand I Rege al României 28 septembrie 1914 - 20 iulie 1927
Mihai I Rege al României (minor, cu un Consiliu de Regenta) 20 iulie 1927 - 8 iunie 1930
Carol al II-lea Rege al României 8 iunie 1930 - 6 septembrie 1940
Mihai I Rege al Ro
mâniei 6 septembrie 1940 - 30 decembrie 1947

Republica Populara Româna

Dr. Constantin I. Parhon Presedinte al Prezidiului Provizoriu 30 decembrie 1947 - 13 aprilie 1948
Presedinte al Prezidiului Marii Adunari Nationale 13 aprilie 1948 - 12 iunie 1952
Dr. Petru Groza Presedinte al Prezidiului Marii Adunari Nationale 12 iunie 1952 - 7 ianuarie 1958
Ion Gheorghe Maurer Presedinte al Prezidiului Marii Adunari Nationale 11 ianuarie 1958 - 21 martie 1961
Gheorghe Gheorghiu-Dej Presedinte al Consiliului de Stat 21 martie 1961 - 19 martie 1965
Chivu Stoica Presedinte al Consiliului de Stat 2
4 martie 1965 - 9 decembrie 1967

Republica Socialista România (de la 21 august 1965)

Chivu Stoica Presedinte al Consiliului de Stat 24 martie 1965 - 9 decembrie 1967
Nicolae Ceausescu, Presedinte al Consiliului de Stat 9 decembrie 1967 - 28 martie 1974 Presedinte 28 martie 1974 - 22 decembrie 1989

România

Ion Iliescu Presedinte al Consiliului Frontului Salvarii Nationale 22 decembrie 1989 - 6 februarie 1990
Presedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala 6 februarie 1990 - 20 mai 1990
Presedinte 20 mai 1990 - 17 noiembrie 1996
Emil Constantinescu Presedinte 17 noiembrie 1996 - 20 decembrie 2000
Ion Iliescu Presedinte 20 decembrie 2000 - 20 decembrie 2004
Traian Basescu Presedinte 21 decembrie 2004 -

Linkuri utile

Medicina Alternativa Homeopatie
Homeo.ro

Provita Bucuresti

Centrul de Expertiza in Domeniul Securitatii Informatice