Judetul SALAJ - Date istorice
Istoria prezentei umane pe teritoriul judetului se pierde in negura vremurilor. Cel mai vechi tezaur de aur masiv din Romānia a fost descoperit in judetul Salaj, la Moigrad. Cantareste 780 grame, dateaza din perioada Neoliticului si intruchipeaza idoli antropomorfi, simboluri ale fertilitatii.
Vestigiile dacice sunt raspandinte in aproape intregul judet. Tot in judet au fost descoperite 14 tezaure de monede si podoabe dacice din argint, iar prin Salaj trecea vechea artera comerciala cunoscuta sub numele de "Drumul sarii", pe care sarea pleca din interiorul Transilvaniei spre Europa Centrala. O importanta asezare dacica este cea de la Moigrad (Porolissum), situata pe Magura Moigradului, asezare pomenita de Ptolemen in lucrarea sa "Geografia".
Dupa cucerirea romana si organizarea provinciei Dacia, strategii militari romani au trasat pe muntele Meses frontiera Nord-Estica al Imperiului Roman. Acest "Limes" delimita teritoriile provinciei Dacia de zona ramasa neocupata, cea a dacilor liberi. Demne de remarcat sunt castrele romane de la Buciumi, Romita(Certinae), Tihau, Sutoru(Optatiana) si de la Romānasi(Largina).
Cronicile bizantine si Cronica Hungarorum a lui Anonymus fac primele mentiuni despre romanii din aceste locuri, despre formele lor de organizare (voievodatele lui Gelu si Menumorut), precum si despre prima aqare documentara a localitatii Zalau (Ziloc).
In epoca medievala, prin Salaj treceau unele dintre cele mai importante drumuri comerciale care legau centrul Transilvaniei de vestul Europei: drumul sarii si al negustorilor. Aici s-au ridicat primele fortificatii medievale pentru apararea |Transilvaniei.